Ulei extravirgin Eliada SuperPremium este ulei de măsline de categorie superioară obținut direct din măsline și numai prin procedee mecanice. Are un gust mediu fructat și aciditate mică, oferind o aromă distinctivă și rafinată. Notele finale de ierburi, migdale și mușețel adaugă o notă de prospețime și bogăție de arome.
Super Premium Halkidikis este un ulei de măsline extravirgin premium, produs din măsline „Hondroelia” – Denumire de Origine Protejată (D.O.P), chiar în ziua recoltării.
Măslinele au fost culese manual de pe plantațiile de măslini atent selecționate din zona respectivă (Halkidiki), în perioada 25.09-25.10.2023. Măslinele verzi nu se pot culege de pe crengile măslinului decât manual, nu se pot utiliza aparate/brațe mecanice. Modul de recoltare ajută la păstrarea măslinelor intacte, sănătoase, fără lovituri sau înțepături care ar putea duce la oxidarea lor rapidă. O atenție deosebită se manifestă pe parcursul tuturor etapelor procesului de producție, în scopul păstrării integrale a valorilor nutriționale și farmaceutice ale uleiului de măsline extravirgin.
Extracția se face la rece (sub 27° C) fără utilizarea apei, printr-un procedeu de centrifugare a pastei de măsline cu ajutorul unor instalații moderne din oțel inoxidabil, păstrându-se astfel aroma și antioxidanții prețioși.
Informații nutriționale / 100ml: Val. energetică – 824kcal/3389kj, Proteine – 0g, Carbohidrați – 0g, Zaharuri – 0g, Grăsimi – 91,6g, din care Saturate 12,8g, Mono-nesaturate – 70,5g, Poli-nesaturate – 8,3g, Colesterol – 0g, Fibre – 0g, Sare – 0g.
Aciditate max. la îmbuteliere 0.31, Absorbtie ultraviolet K232 = 1,806, K268 =0,116, D.K. -0,003, Valoare peroxid 4,1 meqO2/kg.
Analiză senzorială: caracter fructat 5,4, caracter amar 3,3, caracter picant 4,2, mediana defectelor 0. Certificatul care cuprinde analiza senzorială este atașat în galerie. O scurtă interpretare a acestor caracteristici pozitive: este un ulei mediu fructat, amar și picant, în funcție de intensitatea percepției, deoarece mediana fiecărui atribut este mai mare decât 3,0 și mai mică decât sau egală cu 6,0 (în sensul mențiunilor din Anexa II a Regulamentului UE 2104/2022).
Produs și îmbuteliat de Agriston Trade Single, 64008 Paralia Ofriniou, Grecia, EL 40-725 pentru Eliada Olive Oil SRL, Craiova, România, www.eliada.eu; Certificat de analize disponibil P-110608-s din 14/12/2023.
Acest sortiment a obținut trei medalii la trei competiții internaționale: medalie de aur la Berlin GOOA, ediția 2023, aur la London Olive Oil Competition Award și medalie de argint la Athena 2023 International Olive Oil Competition.
În 2024 acest ulei a primit medalie de aur la Athena 2024 International Olive Oil Competition, concurs internațional ajuns la ediția a noua și care anul acesta a jurizat 580 de uleiuri extravirgine din țări de pe întreg mapamondul. Uleiurile jurizate au provemit din Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Croația sau Maroc, Brazilia, SUA (California) etc.
Ambalaj: sticlă închisă la culoare, 500 ml net.
Beneficiile uleiului de masline sunt recunoscute inca din antichitate, din vremea lui Hipocrate, Galen sau Diocles, cand maslinele erau simbolul pacii, al gloriei. In prezent, medicii si nutritionistii au realizat ca uleiul de masline, extravirgin in special, detine importante proprietati nutritionale benefice pentru mentinerea sanatatii organismului.
Cea mai bogata sursa de grasimi mononesaturate este uleiul de masline; din acest motiv acesta este ingredientul principal in dieta mediteraneana. Uleiul de masline este „un nectar” natural care pastreaza gustul, aroma, vitaminele si proprietatile curative ale maslinelor. Totodata, acesta este un ulei vegetal care poate fi consumat neprocesat – proaspat extras din masline.
Beneficiile medicale ale uleiului de masline se datoreaza atat continutului ridicat de acizi grasi mono-nesaturati, cat si continutului ridicat de antioxidanti, precum oleocantal sau oleaceina. Potrivit studiilor realizate pana in prezent, uleiul de masline previne aparitia bolilor de inima prin scaderea nivelului de colesterol LDL (colesterolul “rau”) in timp ce creste nivelul de colesterol HDL (colesterolul “bun”). Niciun alt ulei natural nu contine o cantitate atat de mare de acizi mono-nesaturati precum uleiul de masline!
Uleiul de masline este foarte bine tolerat de catre stomac; potrivit studiilor, acesta previne aparitia ulcerului gastroduodenal si gastrita, si, totodata, stimuleaza secretia bilei si a hormonilor pancreatici intr-un mod natural si mai eficient decat medicamentele prescrise. Prin urmare, acest ulei scade incidenta aparitiei calculilor biliari.
Cea mai mare cantitate de polifenoli se regaseste in uleiul din recolta timpurie, ceea ce este si cazul acestui sortiment.
Uleiul de măsline poate fi clasificat după metoda de obținere, astfel:
- A) Uleiul de Măsline Extravirgin: este un ulei alimentar de calitate superioară, cu o concetrație de acid oleic liber nu mai mare de 0.8 g la 100 g de ulei (cu alte cuvinte, cu aciditate<0.8). Se obține din măsline coapte sau pârguite, presate la rece (temperatura sub 27⁰ Celsius), prin mijloace exclusiv mecanice, chiar în ziua culesului. Nu sunt permiși conservanții sau aditivii alimentari. Din acest tip se comercializează inclusiv sortimente de uleiuri aromatizate cu lămâie, portocale, mastică sau alte ierburi aromate.
- Metodele de extracție pentru uleiul extravirgin pot fi:
1.prima presare la rece (în urma unei prime presări mecanice a pastei de măsline, printr-un sistem tradițional de extracție pe bază de prese hidraulice).
- „extracție la rece” – printr-un procedeu de percolare sau de centrifugare a pastei de măsline.
În ceea ce privește perioada recoltării măslinelor, distingem între uleiul din recoltă timpurie și cel clasic, din măsline coapte.
- Uleiul Agoureleo (ulei regăsit și sub denumirea early harvest sau din recoltă timpurie) – ulei nefiltrat, obținut prin presarea mecanică, la rece a măslinelor necoapte, culese în aceeași zi cu prelucrarea. Este un ulei de înaltă calitate, apreciat pentru proprietățile sale curative, datorită conținutului mare de polifenoli, precum oleocantal și oleaceină (între 250 și 2000+ mg la litru). Este un ulei produs în cantități mici, în stocuri limitate, pentru obținerea unui litru folosindu-se între 10-20 kg de măsline pârguite (necoapte, verzi). Aciditatea acestui ulei este cuprinsă de obicei între 0,1 și 0,35%. În cazul uleiului agoureleo, de obicei cantitatea de polifenoli depășește media uleiurilor extravirgine, motiv pentru care vom regăsi pe etichetă mențiuni referitoare la polifenoli și la efectele lor asupra stresului oxidativ. Mențiunea poate fi utilizată doar pentru uleiul de măsline care conține cel puțin 5 mg de hidroxitirozol și derivați ai acestuia (de exemplu, compusul oleuropeină și tirozolul) la 20 g de ulei de măsline. Pentru a putea fi înscrisă, mențiunea trebuie însoțită de o informare a consumatorului cu privire la faptul că efectul benefic se obține în condițiile unui consum zilnic de 20 g de ulei de măsline (conform REGULAMENTULUI (UE) NR. 432/2012). În acest ulei nu este permisă adăugarea aditivilor alimentari și conservanților. Acest ulei are un gust intens și picant, datorită măslinelor verzi din care este extras!
!! Denumirea de Agoureleo Halkidikis nu poate fi folosită decât pentru uleiul din recoltă timpurie extras din varietatea de măsline Hondroelia (sau Halkidikis), specifică regiunii Halkidiki. Agoureleo este o denumire de origine protejată, conform regulamentului UE 2104/2022 (REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2022/2104 AL COMISIEI din 29 iulie 2022) și nu poate fi utilizată pentru un ulei din recoltă timpurie extras, însă din măsline kalamon (din regiunea Kalamata) sau koroneiki!!
- B) Uleiul Virgin: este obținut prin mijloace mecanice, fără alterări ulterioare obținerii. Uleiurile Virgine pot conține până la 2 g de acid oleic la 100 g ulei (aciditate<2). De asemenea, nu este permisă adăugarea aditivilor alimentari.
- C) Uleiul din turte de măsline/pomace/ulei de Sansa: ulei obtinut prin prelucrarea turtelor rămase după presarea/centrifugarea măslinelor și este obținut prin procesare chimică (extracție cu solvenți). Deşi este mult mai ieftin, uleiul din turte de măsline nu oferă de aceleaşi proprietăţi benefice, precum uleiul extravirgin sau virgin.
Calitatea uleiului de măsline se definește prin intermediul unui set de caracteristici, precum culoare, gust, miros și aciditate. Caracteristicile senzoriale sau organoleptice se referă la gust și/sau miros, spre exemplu aroma fructată, iar caracteristicile fizico-chimice includ nivelul de aciditate, indicele de peroxid, conținutul de acizi grași și conținutul de steroli.
În timp ce culoarea nu evidențiază neapărat calitatea uleiului de măsline (putând varia de la verde închis la galben-auriu), gradul de aciditate este foarte important, reprezentând procentul acizilor grași liberi din ulei. Aciditatea nu se poate detecta prin simțuri (organoleptic), ci doar prin analize chimice și nu derivă din caracterul picant al gustului. Unii producători fac inclusiv o organigramă organoleptică a uleiului (analiză senzorială), utilizând un panel de experți, așa cum este și cazul uleiului sub brandul nostru.
Conform Consiliului Internațional Oliecoil (IOC) și normelor UE există un prag al acidității recomandat pentru fiecare tip de ulei de măsline, astfel:
- – Uleiul de măsline extravirgin – categoria de cea mai înaltă calitate – nivelul de aciditate nu trebuie să depășească 0,8 %
- – Uleiul de măsline virgin – nivelul de aciditate nu trebuie să depășească 2 %
- – Uleiul din turte de măsline (uleiul brut din turtă de măsline poate fi rafinat și amestecat cu uleiuri de măsline virgine) – gradul său de aciditate poate fi de până la 1 %.
Vă sfătuim să citiți întotdeauna eticheta produselor, pentru a verifica aceste caracteristici ale uleiului de măsline.